Despre

Contemplând la trecut, mă întrebam cum e posibil ca ceva atât de viu să fie închistat în tenebră... 

Deși atunci nu puteam resimți o delimitare, acum știu. Ele trebuie să coexiste pentru a fi perceptibile prin raportul dintre ele. 

Precum tot ceea ce cunoaștem a fi viu în jurul nostru se regăsește în intensitatea punctului de culoare înconjurat de acest spațiu fără margini comprehensibile momentan. 

Așa cred acum, oricât de negru și absurd ar părea totul în jur, lumina rămâne în interior atâta timp cât suntem și doar e nevoie să fie regăsită. 

Turnura speranței în încredere poate apărea din imboldul voinței ce vrea să fie, și raționamentul că posibilitatea distingerii întunericului de lumină e posibilă pentru că le avem pe amândouă ca puncte de referință. 

Doar atât că și-a pierdut din intensitate lumina conștiinței și inerția întunericului pare să vrea să se prăbușească în tine. Așa cum noaptea unei peșteri strânge lumina unei candele din toate părțile voind să o zdrobească în sine. 

Dar dacă această candelă cere ajutor, apar alte candele potrivite în jurul ei și peștera își pierde puterea de constrângere. Astfel se păstrează "con-", iar viața, eliberată de strângere, crește împreună cu acest element de compunere, dăinuind prin conviețuirea celor două extreme.

Mereu există speranță și persoane care te pot ajuta să amplifici lumina. Așa cum mereu am făcut-o noi, prin discuții. Din jurul focului în triburi, sub stele, iar acum la specialiști înzestrați cu lumină ce te ajută să te reaprinzi și să clarifici imaginea mocnindă a realității.

Apoi ai putea vedea sensul întunericului în a servi doar ca fundal pentru alte lumi, așa cum mereu ai făcut-o. Așa cum seara poți să ieși din peșteră și să distingi stelele doar pentru că nu suntem într-o continuă lumină. Ar fi foarte obositor. Iar întunericul acesta e un repaus ce ne ajută să vedem aceste lucruri mai bine. 

Vreau să așez ce am secretat într-o astfel de perioadă aici. (Pentru că am tins să țin secret.)

Și să spun că arta ce se naște din cele mai intense senzații nu e perisabilă. Cum nici noi nu suntem dacă alegem să păstrăm lumina aprinsă. Și mai ales, la un moment dat, să o dăm și mai departe.